Oda prostilor

De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii, dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna… PROSTII.

Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
Mai bine urla-n gura mare:
“Iubite Doamne, fa-ma… PROST!”

De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost,
De vrei sa faci o cariera,
Ajunge numai sa fii… PROST.

In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de… PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar inotam in saracie,
Si ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe… PROSTIE.

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste grâul
Cum cresc recoltele de… PROSTI.

Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti.

Nevoia de unitate

Fiecare cetatean roman, trebuie sa raspunda nevoii de a forma un tot unitar, o uniune de suflet si gand, o uniune a tuturor romanilor intru dreptate si adevar .
Fiecare cetatean trebuie sa realizeze ca el este neuronul care formeaza CREIERUL care va salva Romania.
UNIUNEA este arma incontestabila cu care putem rapune MAFIA, TICALOSIA, HOTIA, GENOCIDUL SI CEL MAI IMPORTANT SCLAVIA, CARE NE ROADE DE 20 DE ANI, pacaliti fiind, de o democratie falsa si malefica .
FRICA, IGNORANTA, LASITATEA, LIPSA DEMNITATII, TOATE ACESTE CUVINTE AU UN SINONIM: POPORUL ROMAN.
FRICA:
Citesc pe fetele acestui popor Frica, o frica profunda… E ca o infectie, suntem infectati cu aceasta frica mai rea si mai periculoasa ca orice boala din lume. Odata cumprins de acesta frica, devii neputicios, picioarele intepenesc, mainile nu te mai asculta si uite asa cu capul plecat, ascunzandu-te in umbra devii sclavul docil si ascultator al autoritatilor lacome si tradatoare . Aceasta frica se strecoara in sufletul tuturor celor care intra in contact cu ea. Citind pe fata altuia frica, cei mai multi se molipsesc instantaneu .
Decebal, Burebista, Mihai Viteazul, Mircea Cel Batran, Stefan Cel Mare si multi altii nu au lasat in urma copii si nepoti, care sa-i vada traind cu acesta frica zbuciumata si pierzandu-ne PACEA sufleteasca si demnitatea de neam.
Alungati aceasta frica…..A venit timpul.!
IGNORANTA
IGNOTANTA este starea de prostie , dezinformare, nepasare fata de problemele celor din jur, in care se complace cineva ”paralel cu viata” si care traieste pe Pamant ca o surcica purtata de valuri in mijlocul oceanului.Categoria de oameni robotizati, sablonati, incapabili de a avea propria viziune de viata, cei care imita pe altii, care toata viata a mers cu turma pentru ca asa ceva ”face toata lumea” .
LASITATEA SI LIPSA DEMNITATII, sunt doi copii hidosi siamezi, ai FRICII.
Mai este foarte putin pana cand in Romania bastonul se va folosi in locul cuvintelor, si nemernici cu casti albastre si scuturi vor tine ”discursuri” indraznete cu bastoane si tunuri de apa la ordinul celor MALEFICI.Insa trebuie sa stiti ca tot uniunea si cuvintele noastre tuturor vor fi mai puternice ca bastoanele celor malefici.Cuvintele noastre ofera inteles, si pentru cei care le asculta ofera doar ADEVARUL.
Care este acel ADEVAR?
ADEVARUL ESTE CA IN TARA ASTA SE INTAMPLA CEVA GROAZNIC:
CRUZIME, NEDREPTATE, INTOLERANTA, OPRIMARE, SUPRIMARE SI MULTE ALTELE.
Cum s-a ajuns aici? Cine e de vina?Unii sunt mai responsabili decat altii si vor fi trasi la raspundere, dar adevarul e ca, daca ii cautati pe cei vinovati, trebuie sa va priviti in oglinda.
Este adevarat, multe probleme v-au corupt ratiunea si v-au rapit bunul simt. Frica v-a invins, si speriati, ati preferat sa traiti in lasitate si umilinta .
Cuvintele POLITICIENI, POLITICIAN, vor trebui sa dispara din vocabularul nostru si chiar din DEX, fiind inlocuite cu MALEFICI, MALEFIC .

Autonomie “secuiască” cu bani de la bugetul central. De ce tendinţele regionaliste nu sunt viabile economic

Negru pe alb: doar 15% din cheltuielile publice ale Consiliului Judeţean Harghita provin din fonduri proprii, restul provin “de la Bucureşti”, de la bugetul central. Şi cum rămâne atunci cu gargara autonomiştilor din UDMR şi PCM, care de 20 de ani au împuiat capul ungurilor din Harghita şi Covasna în legătură cu modul în care “Bucureştiul” (unde ei tot timpul au avut parlamentari sau miniştri!) nu îi lasă să se dezvolte cultural şi economic? Cu toată teoria goală a beneficiilor autonomiei regionale, în condiţiile în care Harghita şi Covasna au figurat printre cele mai sărace judeţe din România în cadrul analizei din 2009 a Comisiei Naţionale de Prognoză.
Dan Tănasă a publicat pe blogul său personal sumele defalcate ale bugetului CJ Harghita pentru anul 2011: din cele 20.800 mii de lei buget, 31.000 mii de lei reprezintă venituri proprii, subvenţiile de la bugetul de stat reprezentând 85.000 mii de lei, sumele defalcate din TVA reprezentând 51.000 mii lei, iar fondurile post-aderare 39.000 mii lei. Cu alte cuvinte, în timpul diferitelor serbări iredentiste, avându-l parcă întotdeauna în prim-plan pe criminalul Albert Wass, când sute de bătrâni nostalgici alături de o mână de tineri conduşi de veşnicul şi singuraticul funcţionar public Csibi Barna se manifestă vocal-tânguitor pentru autonomie, o fac pe banii noştri. Pe ai mei, pe ai tăi, dar cu siguranţă nu pe ai lor! Cât de mare poate să fie ironia?
Însă această falsă bunăstare (mai bine zis, această proiecţie psihică a unei potenţiale stări de bunăstare) în urma unei teoretice autonomii stă la originea tendinţelor regionaliste care s-au manifestat vreodată în Europa. Tendinţe care par să fie întreţinute în Europa la focul mic al clinciurilor etnice şi administrative (genul regiunii Padania din Italia, sau în regiunea Flamandă din Belgia) sau la focul înteţit al acţiunilor teroriste, cum este cazul Ţării Bascilor, din Spania. Istoria a dovedit fără drept de apel că aceste mici regiuni autonomiste, care se autoguvernează şi seamnănă izbitor de mult cu burgurile sau micile principate din perioada medievală, au o existentă limitată şi sfârşesc întotdeauna înglobate de puteri mai mari sau sunt nevoite să “fuzioneze” pentru a-şi concentra forţa economică, asemeni unor companii care fuzionează în mari corporaţii. Procesul dureros al formării statelor naţionale din Europa s-a făcut după lungile campanii ale lui Napoleon şi după un prim război mondial. Tradiţia landurilor sau a guvernelor regionale, dată ca exemplu în Germania, Austria sau Belgia şi atât de des invocată de regionalişti sau autonomişti, face abstracţie atât de contextul istoric, cât şi de specificul cultural naţional al României. Cum am putea vorbi de guverne regionale într-o Românie unde Bucureştiul şi judeţul Ilfov produc anual mai mulţi bani decât toată Transilvania la un loc? Căci acest amănunt, deosebit de important, este ocultat dinadins atât de autonomişti maghiari, dar şi de regionaliştii ONG-işti de tipul clujenilor Emil Aluaş sau Sabin Gherman.
Cea mai simplă analiză o putem face raportându-ne la Regiunile de Dezvoltare ale României create în 1998 pentru a co-ordona dezvoltarea regională necesară pentru ca România să adere la Uniunea Europeană. România este împărţită în opt regiuni de dezvoltare, numite după poziţia geografică în ţară – Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 75/2001 privind funcţionarea Institutului Naţional de Statistică au fost create 8 direcţii generale pentru statistică regională, care, alături de cele 34 de direcţii judeţene de statistică, au ca scop dezvoltarea statisticii regionale.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, doar în anul 2009, regiunea de dezvoltare Nord – Vest, care cuprinde judeţele Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj, a avut un venit de 5257,1 milioane de lei, din care subvenţie de la bugetul de stat de 583 milioane de lei, adică 11% din totalul veniturilor. Prin comparaţie, regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov a avut venituri de 8458,1 milioane de lei, din care subvenţii de la bugetul de stat de 477,5 milioane de lei, adică 5,6% din total. Nu numai că doar municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov au avut venituri (aproape duble!) mai mari ca 6 judeţe din vestul ţării, dar subvenţiile de la bugetul de stat au fost mai mici şi în cuantum, dar şi ca procent!
Această statistică este valabilă şi în anii trecuţi, excepţie făcând perioada guvernării Năstase , când regiunea Bucureşti a avut, în 2003 de exemplu, 2377 de milioane de lei venit din caer 111 milioane subvenţie, pe când regiunea nord vest a avut doar 1533 de milioane de lei venit, din care doar 74 de milioane de lei subvenţie. Deci Bucureştiul primea o subvenţie mult mai mare în cuantum, însă mai mică ca şi procent: 4,6% din total subvenţii pentru Bucureşti, însă 4,8% din total subvenţii pentru regiunea NV! Ţineţi cont de faptul că regiunea NV are în cuprinsul ei 2.737.400 locuitori, iar regiunea Bucureşti-Ilfov doar 2.198.285.
Desigur, o analiză detaliată ar însemna să avem acces şi la alte date statistice, mai precis procentul din impozitele încasate local care sunt direcţionate la Bucureşti către ministere, pe judeţe. Dar şi aceste statistici sunt probabil apropiate de cea de mai sus, având în vedere că diferenţa reală de bani alocaţi de la bugetul central, de către guvern, este pe investiţii. Un exemplu ar fi chiar stadionul municipal din Cluj-Napoca, aflat în construcţie, pentru care guvernul a alocat discreţionar bani, pentru terminarea acestuia. În mod categoric, Consiliul Judeţean şi Primăria Cluj nu au avut şi nu vor avea suficiente fonduri pentru a finaliza proiectul de zeci de milioane de euro, fără un împrumut extern care ar îndatora crunt cetăţeanul clujean. Aşa că Elena Udrea i-a trimis finului lui Emil Boc, Alin Tişe, dintr-o semnătură, 14 milioane de euro din banii de la bugetul central, pentru finalizarea stadionului în timp pentru campania electorală din 2012!
Deci până la urmă, să susţii că eşti victima unui tratament bugetar discriminatoriu, doar pe baza poziţiei geografice şi a unităţii administrative, este nu numai fals, prin prisma statisticii enumerate mai sus, ba chiar hilar! Mai ales când Clujul a primit sume uriaşe de la bugetul de stat în ultimii doi ani, doar datorită faptului că fostul primar, Emil Boc, este premier. Dacă cineva ar trebui să se simtă discriminat, aceia ar trebui să fie românii din judeţele din Moldova, de exemplu. Loteria fondurilor de investiţii este una care depinde mult şi de bazinul electoral care a adus partidului de la putere victoria, dar şi de buletinul prim-ministrului. Şi atunci, cum să te mai plângi? Cum să prezinţi ungurilor din Harghita şi Covasna o situaţie pe dos şi a cere autonomie, când aceste judeţe ar fi moarte fără banii altor români, viraţi via Bucureşti? Cum să formezi un partid al ardelenilor la Cluj-Napoca, condus de un dirijor care consideră că gestionarea la sursă a banilor ar fi mai bună? Care bani? Banii care nu ajung pentru o centură ocolitoare, pentru stadion, pentru filarmonică, pentru repararea străzilor (Primăria Cluj-Napoca s-a împrumutat în acest an pentru repararea a 100 de străzi)? Regionalizarea pe aceste criterii stupide ar însemna falimentul economic al unor regiuni, în timp de Bucureştiul, unde sunt concentrate toate marile firme din România, ar câştiga de pe urma acestui demers.
Ruşinea provinciei stă în faptul că şase judeţe au venituri cu jumătate mai mici decât ale Bucureştiului cu judeţul Ilfov cu tot. Poate că autorităţilor locale ar trebui să le dea de gândit că impozitele mai mici au dus multe fabrici în Ilfov, în timp ce la Cluj se practică printre cele mai mari impozite din ţară. Sau că falimentarea platformelor industriale moştenite din era comunistă, gen Braşov, Mediaş, Arad sau Cluj, a reuşit doar să scadă veniturile locale. De ce este necesară dărâmarea platformei combinatului din Dej? Cum a ajuns acest combinat neperformant peste noapte? De ce s-a închis combinatul şi salina de la Ocna Mureş? Ni le-au închis bucureştenii, dâmboviţenii? Tot ei au alungat investiţia Mercedes din Cluj? Nici vorbă. Este opera politicienilor locali, care nu sunt mai buni şi nici mai răi ca alţii, dar care prin migrarea lor în fotoliile de parlamentari din Bucureşti nu se “dâmboviţează”, ci pur şi simplu îşi aduc aportul personal acestui fenomen de concentrare a corupţiei. Mulţi dintre cei care visează la regionalizări sau autonomii, români sau unguri, să se uite la cifrele de mai sus şi să tragă singuri concluziile. Autonomia şi regionalizarea înseamnă doar sărăcie, în România de astăzi. Nimic mai mult.

Sursa: George Bara – NapocaNews.ro

Ion Antonescu - Scrisoare de raspuns adresata lui I.C. Bratianu (29 octombrie 1942)

Am lasat fara raspuns scrisorile dumneavoastra anterioare. Am facut-o din intelepciune, fiindca urmaream unirea, si nu vrajba. Puteam sa va raspund, aducand justitiei pe toti vinovatii de catastrofa morala si politica a tarii, printre care sunteti, in primul rand, si dumneavoastra. Natia o doreste si o asteapta de la mine. Nu am facut-o totusi, fiindca nu am voit sa atat si mai mult spiritele si, mai ales, nu am voit sa dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii nostri. Am lasat ziua acestor rafuieli mai tarziu. Abuzati, insa, de rabdarea, de tacerea si de intelepciunea mea si, rand pe rand, la scurte intervale de timp, imi trimiteti, cand dumneavoastra, cand dl. Maniu, avertismente, sfaturi si acuzatiuni. In virtutea carui drept? Ce reprezentati in aceasta tara dumneavoastra, toti fostii oameni politici, in afara de interesele dumneavoastra egoiste si un trecut politic total compromis si dureros?!
Uitati, domnule Bratianu, ca eu sunt omul muncii mele si martirul greselilor acelora care au primit in 1918 Romania Mare si au dus-o, dupa 22 de ani de conducere, in prapastia de unde am luat-o eu in 1940, pe cand dumneavoastra sunteti din profitorii si daramatorii unei mosteniri mari.
In mai putin de un sfert de secol, fiecare in parte si toti la un loc, ati prabusit lupta, sacrificiile si suferintele duse si indurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politica.
Orice aparare incercati si orice diversiune faceti dumneavoastra, conducatorii politici de ieri, purtati pe umeri aceasta raspundere.
Dumneavoastra, liberalii, mai mult ca altii, fiindca si din opozitie si de la guvern, prin actiunea dumneavoastra de dirijare si de indrumare a vietii noastre politice, economice, morale si spirituale, exercitata direct si indirect, de pe bancile ministeriale, din birourile bancilor si din culisele politice, ati dus tara la catastrofa din 1940.
Stati fata in fata cu constiinta dumneavoastra, depanati cu corectitudine, pas cu pas, atat actele dumneavoastra, cat si pe ale acelora cu care, rand pe rand, v-ati intovarasit si v-ati acuzat, in fata natiei dezolate, scandalizate si inmarmurite; rasfoiti toata colectia ziarelor din ultimii 40 de ani, incepand cu Universul si terminand cu Viitorul si cu ziarele jidovesti pe care se sprijinea nationalistul domn Maniu si va reamintiti:
Cine sunteti dumneavoastra si dumnealui; cate pacate ati facut; cum v-ati calificat singuri si cum v-a calificat natia; cate raspunsuri aveti.
Pentru a va usura munca, va reamintesc, domnule Bratianu, ca, impreuna cu dl. Maniu, v-ati acuzat public si zilnic, in presa, in intruniri, in parlament, de: „incapacitate”; „talharie”; falsificari” si „furturi de urne”, in Bucuresti, pentru obtinerea puterii; „demisii in alb”; „batai si omoruri”; „calcarea legilor si Constitutiei”; luari de comisioane” la toate furniturile statului; „traficarile de influenta” practicate de partizanii, deputatii, ministrii si presedintii corpurilor dumneavoastra legiutoare; „scandalurile cu contingentarile” cu „graul britanic”; modul cum ati facut reforma agrara si cum „ati profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionarile oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civica, provocata de faptul ca atunci cand erati in opozitie dirijati ocult statul, in profitul intereselor d-umneavoastra
si ale jidanilor din ale caror consilii de administratie – mari si mici – faceati parte, iar de pe fotoliile ministeriale incurajati si favorizati, acopereati si musamalizati afacerile lor si ale d-stra, in detrimentul statului.
Adaugati, la acest bogat si concludent stat de serviciu al partizanilor si al adversarilor dumneavoastra de ieri, cu care – ca totdeauna cand va gasiti in opozitie – sunteti azi prieteni: cazurile, pe care natia le tine numai in dormitoare, ale domnilor Tatarescu, Barsan, Boila, Aristide Blank si afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobanzile oneroase care au prabusit economiile, avutul si munca tuturor, de la taran la marele proprietar, de la micul pana la marele negustor roman; ravagiile facute de conversiune si de concesionarea bunurilor statului, pe care am inceput sa le rascumpar eu; imprumuturile externe, oneroase si umilitoare; introducerea controlului strain la Banca Nationala si Caile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. si veti avea, domnule Bratianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am platit atat de scump si pe care natia intreaga o are permanent in fata ochilor sai.
Totusi, domnule Bratianu, cu totii credeti ca toate acestea au fost uitate si, cu perfidia politicianista de alta data – de totdeauna – atat de bine cunoscuta, va asezati cu cinism pe acest trecut si – de la cel dintai dintre dumneavoastra, pana la cel din urma – incercati sa acuzati si sa sabotati, pe sub mana, opera de indreptare si consolidare la care s-a antrenat toata natia si sa taiati elanul unui om care nu a avut, nu are si nu va avea nici mosii, nici vii, nici pivniti de desfacere, nici bani depusi, nici industrii, nici consilii de administratie, nici safeuri, in tara si strainatate, nici cupoane de taiat, nici timp de pierdut la club si care nu si-a pricopsit nici cumnatii, nici nepotii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.
Chiar daca am gresit, gresesc sau voi gresi, nu pot fi acuzat, domnule Bratianu, de nici unul dintre dumneavoastra.
Fiti incredintati, sunteti infierati si pusi chiar de generatia actuala pe banca acuzatilor.
Daca va fi sa fiu si eu pe aceasta banca, pentru ca fac tot ceea ce un om putea sa faca, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire si de la prabusire, dar si pentru a-l intregi si a-i asigura o viata noua, in onoare si in munca, atunci in nici un caz nu veti fi dumneavoastra acuzatorii si in nici un caz nu voi fi pus alaturi de dumneavoastra si acuzat de aceleasi greseli ca dumneavoastra.
Fac aceasta afirmare nu pentru ca ma simt vinovat cu ceva fata de tara, dar pentru ca stiu ce au suferit, din antichitate si pana azi, de la Socrate si Demostene, pana la Clemenceanu, atatia nenumarati – mici si mari – oameni care si-au servit poporul cu credinta, cu devotament si cu folos si, mai ales, pentru ca nu au uitat ca in Iasi, in tragica primavara din 1918, si chiar la Bucuresti, dupa Unire, s-a cerut trimiterea in judecata si condamnarea fratelui dumneavoastra, atat pentru ca facuse razboiul, cat si pentru dezmatul creat de nepriceperea dumneavoastra a tuturor, chiar de catre aceia care cerusera intrarea in lupta; care il acuzasera in 1914–1915 de lunga si dezmatata perioada de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea in razboi si care, ca o culme a cinismului lor, erau ei insisi vinovati de modul cum fusese administrata si ruinata tara.
Eu si multi altii inca nu am uitat ridicolul acestei indrazneli pe care istoria l-a inregistrat.
Oricum ar fi insa eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastra si nici pus pe aceiasi banca cu dumneavoastra, pentru ca nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei si nici seful unei bande de corbi odiosi, care au ajuns la conducere prin „minciuna”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic si iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest si de vointa unanima a unei natii care, pentru a se slava, a facut apel la mine, iar nu la dumneavoastra sau la dl. Maniu, si nici la domnii care stau in jurul dumneavoastra si cu care ati facut si faceti sistem.
Niciodata, pentru a fi salvata, natiunea, armata si corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastra sau al d-lui Maniu, in ultimii ani ai tragicei guvernari, care s-a sfarsit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastra v-ati strecurat si v-ati alaturat acestei multimi, cu discretia impusa de instinctul raspunderii pe care o aveti si a dorintei legitime de a va salva si nu ati facut nici un gest pentru a va valorifica drepturile la conducere, cand aceasta multime spulbera un regim care era de fapt al dumneavoastra si cand aclama un om nou, care eram eu.
Cand am intrat in razboi, cu prudenta caracteristica a politicienilor valorosi nu v-ati manifestat nici pentru, nici contra. Dupa ce am reluat Basarabia si Bucovina , v-ati grabit sa-mi cereti, si dumneavoastra, si domnul Maniu, sa ma opresc la Nistru. V-am aratat consideratiunile militare, politice, economice si morale pentru care nu puteam sa o fac si v-am invitat, pentru a treia oara, sa luati conducerea, raspunderea si riscurile unei asemenea actiuni. Bineinteles, ati refuzat.
Dupa omorurile de la Jilava si imediat dupa rebeliune, mi-ati trimis memorii prin care imi aratati situatia si-mi dadeati noi sfaturi.
V-am oferit sa luati conducerea si sa faceti cum credeti ca este mai bine. Si unul, si altul v-ati scuturat. Luandu-va dupa cativa ofiteri, fara prestigiu militar, care au deraiat dupa linia principiilor sanatoase strategice, morale si politice, pe care poate ca nici nu le-au avut vreodata, mi-ati cerut sa retrag armata din Rusia si m-ati indemnat sa ma „aranjez” cu Anglia si cu America.
Ar fi o greseala si o felonie, iar greselile si feloniile se platesc scump.
Suntem la peste 1.500 km de tara, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la usa, depozitele sunt ale germanilor, caile ferate sunt in mana lor, aviatia are forta de distrugere pe care ar trebui s-o cunoasteti. Retragerea fortelor din situatia lor actuala ar insemna parasirea frontului. Exact ceea ce au facut rusii in Moldova in 1917-1918.
Va intrebati ce s-ar intampla daca germanii ar face cu noi astazi in caz de parasirea frontului, ceea ce am facut noi, atunci, cu rusii?
Va dati seama ce s-ar alege de armata noastra de disciplina noastra, de soldatii si caii nostri, de tunurile noastre, daca am incerca, in conditiile aratate mai sus, sa parasim frontul fara asentimentul Comandantului german? Situatia aceasta, a oamenilor care la cea dintai greutate se descurajeaza, ar denota usurinta totala nepricepere militara si prostie.
Solutia ar fi criminala, domnule Bratianu, fiindca nu s-ar prabusi numai armata, s-ar prabusi insasi tara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat si am ajunge in situatia Serbiei si Greciei.
Poftiti, domnule Bratianu, va ofer din nou conducerea statului si a guvernului. Retrageti dumneavoastra armata si „aranjati-va” cu Anglia.
Numai ca trebuie sa intreb si armata si poporul. Sunt gata sa le pun aceasta intrebare, deschis si categoric, daca si dumneavoastra sunteti gata sa va luati raspunderea.
A ma fi „oprit la Nistru” si a „retrage astazi fortele din Rusia” inseamna, pentru un om care mai poate inca judeca, a anihila dintr-odata totul, sacrificiile facute de la trecerea Prutului, actiune in contra careia nu v-ati pronuntat public; insemneaza a ne dezonora pentru vecie ca popor; insemneaza a crea tarii, in cazul victoriei germane, conditii dezastruoase, fara a ne asigura, in cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptam, nici granitele care vor voi sa ni le lase rusii, nici libertatile noastre si nici macar viata familiilor si a copiilor nostri; in sfarsit, insemneaza, din cauza nestabilitatii si a feloniei pe care ma sfatuiti sa o practic – si aceasta este cea mai mare crima – a asigura tarii in viitoarea comunitate europeana o pozitie morala care ii va ridica drepturile idealurilor sale si ar putea sa-i fie chiar fatala.
Gestul pe care-l cereti sa-l fac, domnule Bratianu, va face din neamul romanesc o victima a tuturor, fiindca concomitent cu dezorganizarea, prabusirea si distrugerea armatei, ar incepe instaurarea anarhiei in tara. Comunistii, legionarii, ungurii, sasii ar incepe agitatiile, lupta, distrugerea ordinei, a linistei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitura de picior unui neam care cu adevarat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.
Iata, domnule Bratianu, la ce ar da nastere gestul pe care mi-l cereti sa-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare si al unui om de stat, nu numai inconstient, dar nebun.
Conducatorul nefericit al Frantei – si mai nefericite de azi – a declarat, intr-o recenta chemare la realitatea a unui popor, care a cazut si el victima josnica a unei guvernari venale, iudeo-democratice si masonice, ca are convingerea ca daca „Germania ar fi infranta, Sovietele ar impune maine legea in Europa si s-ar termina astfel cu independenta si patriotismul natiunilor”.
Am avut si am aceasta convingere. Raman la aceasta convingere, fiindca noi, mai curand ca altii, mai total ca altii, vom fi zdrobiti: pentru ca suntem punte intre slavi si zagazul care le sta de secole in calea expansiunii lor, catre vestul si sud-vestul Europei; pentru ca avem bogatiile pe care le avem; si pentru ca vom fi trambulina salturilor lor viitoare.
Tragand invataminte din trecut, cunoscand tendintele slave, plecand de la consideratiunile facute mai sus si indrumat de instinctul de conservare si de logica bunului-simt, nu puteam, domnule Bratianu, ca un conducator responsabil, sa ma „opresc la Nistru” si nici nu pot „sa retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinta sa o faca cineva si ar fi o greseala ireparabila pe care nu eu si dumneavoastra, ci neamul ar plati-o scump.
Maresalul Petain, intr-una din valoroasele sale cuvantari, a dat speculatorilor situatiunile grele lectia care li se cuvenea si care a fost aplaudata de toti oamenii cu constiinta clara si nepatata.
Raspunzand unor critici ale actiunii sale, el a spus: „Cand Franta este in nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni si himere”. Nici la noi, domnule Bratianu, nu mai este loc pentru „minciuni si himere” si, mai ales, nu mai putem sa ne platim luxul de a face si prostii.
V-am raspuns, domnule Bratianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastra de la 24 septembrie, dar si la cele anterioare.
Este raspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns si care este constient de greutatile si pericolele ceasului de fata, precum si de indatoririle si de raspunderile lui.
V-am raspuns, cum v-am raspuns, fiindca nu ati inteles nici tinuta si nici intelegerea cu care am voit sa trec atat peste greselile trecutului, cat si peste marii vinovati de ele.
Ca oamenii cei mai lipsiti de pacat, marile si numeroasele greseli politice care s-au comis sub dumneavoastra, continuand a considera comunitatea romaneasca ca pe o turma de sclavi, pe care – impreuna cu celelalte organizatii politice, cu firma nationalista, insa in acord cu oculta iudeo-masonica, cu care numai pe fata erati in lupta – ati exploatat-o, ati mintit-o, ati demoralizat-o, ati exasperat-o si, in cele din urma, din neputinta, ati dus-o, mana in mana cu trinitatea Tatarescu – Urdareanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 si la rebeliunea din 1941, indrazniti astazi, cand s-a pus regula in tara si viata nimanui nu mai este in pericol, sa ridicati capul, de dupa saltarele consiliilor de administratie, ale industriilor si ale multiplelor afaceri, pentru a ma acuza.
Ei bine, domnule Bratianu, cand cineva a fost seful unui partid care, de la mare la mic, de la primaria din sat pana la cabinetul ministrilor, are raspunderea destrabalarii administrative, dezmatul moral, a iudeo-masonizarii tarii, a venalitatii, a compromiterii viitorului neamului si a catastrofei granitelor, nu mai are calitatea sa vorbeasca si in numele comunitatii romanesti, sa dea sfaturi de conducere altora
si mai ales sa-i acuze ca lucrurile nu merg cum trebuie.”

(Arhiva Istorica Centrala; fond Presedintia Consiliului de Ministri, Cabinet I. Antonescu,dos. 61/1940, f. 88-221)

Monstruoasa coalitie

Monstruoasa coaliţie (11/23 februarie 1866) a reprezentat alianţa dintre conservatori şi liberali în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie.
În monstruoasa coaliţie se aflau marii proprietari de terenuri şi oameni de afaceri care nu erau mulţumiţi de politica domnitorului. Coaliţia a apărut după alegerile din Adunarea Naţională din România, convocarea a II-a, în 1864, şi a fost prezidată de către Ion C. Brătianu. Mihail Kogălniceanu a rămas loial lui Alexandru Ioan Cuza. În 1866, coaliţia a dat o lovitură de stat. În noaptea de 11/12 februarie au intrat în dormitorul lui Alexandru Ioan Cuza şi l-au forţat să abdice şi să părăsească ţara. Pe actul iscălit de Cuza scriat: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministrului ales de popor“. Două zile mai târziu, Cuza părăseşte Bucureştiul spre Braşov, iar în 10 mai 1866 prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este proclamat de către Noua Adunare domnitor al României sub numele de Carol I. Ceea ce face cu adevarat monstruoasa intelegerea este faptul ca acei politicieni au jucat la ruleta soarta tarii. Cuza era garantul Unirii si putin a lipsit ca tara sa nu fie invadata si dezmembrata pornind de la acest pretext. Mai tarziu se va afla ca toate itele au fost trase de serviciile secrete ale unui Imperiu vecin. Iar glontul ne-a trecut pe la ureche
Intrebare:Recunoasteti aici o asemanare cu situatia politica actuala???

Unitatea Nationala

In timp ce in Statele Unite se creeaza traditia si sentimentul de unitate prin
celebrarea oricaror evenimente de importanta mai mare sau mai mica din viata
natiunii americane, in Romania, atatea momente, adevarate pietre de hotar ale
istoriei noastre, au inceput sa devina doar simple zile in calendar. Rar daca
cineva mai serbeaza Ziua Unirii Principatelor la 24 Ianuarie, Ziua Independentei
la 10 Mai, ca sa nu mai vorbim de rusinoasele manifestari de la 1 Decembrie,
care au transformat Ziua Nationala in ziua rafuielilor politice.
In schimb s-a ajuns ca sarbatorilor si traditiilor importate din America
(Valentin's Day, Halloween) sa li se acorde o mai mare importanta in mass-media
din tara decat celor romanesti si implicit sa fie treptat impuse noilor
generatii.
Daca unii-si creeaza traditia, noi incercam s-o alteram pe a noastra, s-o uitam.
Pacat, mare pacat.
In asemenea ritm, cu ajutorul presei si al unui Parlament care uita ca a
reprezenta poporul roman, nu inseamna numai a reprezenta interesele politice, ci
in primul rand perpetuarea identitatii nationale prin protejarea traditiilor si
semnificatiilor istoriei neamului, generatiile care ne vor urma isi vor uita
radacinile devenind altoiuri pe trunchiuri straine.
Si in tot acest timp, nevazuti dincolo de granite, romanii din Basarabia lupta
sa-si pastreze identitatea, lupta pentru limba stramosilor, pentru recunoasterea
apartenentei la poporul roman. In Serbia, romanilor din Valea Timocului li
se impune deznationalizarea prin oficializarea denumirii de vlahi, in Grecia
aromanii sunt incarcerati numai pentru ca indraznesc sa-si revendice
identitatea.
Cine sa-i protejeze pe acesti martiri moderni ai natiunii noastre, daca cei care
au puterea pentru s-o faca, sunt surzi si orbi, cu spatele intors spre
problemele nationale?
Si atunci, in ce conditii se mai poate oare vorbi de unirea si protejarea
romanilor raspanditi in cele patru vanturi daca acasa, cuvantul "national" isi
pierde valoarea primara de simbol al unicitatii de neam, capatand conotatii
peiorative, devenind un simplu slogan folosit uneori in scopuri propagandistice
sau electorale?
Daca lumea politica nu intreprinde nimic serios in directia reconstituirii
natiunii ca un tot, atunci rolul de catalizator si de lider al miscarii de
renastere trebuie sa revina societatii civile, nevoita sa reziste in tentativele
de coagulare a unei miscari nationale, calomniilor, etichetarilor denigratoare
si deturnarii semnificatiei actiunilor sale, chiar de catre unii ziaristi in
cautarea unei popularitati ieftine.
Intr-adevar, organizatiile care incearca sa organizeze sarbatoriri nationale cu
semnificatii deosebite si sa invite compatrioti de pretutindeni si din toate
straturile sociale, politice, diplomatice si economice, se izbesc de suspiciunea
si intransigenta celor care nu accepta ca dialogul constructiv sa ia locul unui
monolog lungit peste masura.
Si atunci, fara dialog, doar cu proteste de la departare, oare se vor auzi
vreodata durerile si plansul scrasnit de dor al celor, care din spatele
zidurilor pana la cer ce se numesc granite, au gandurile si privirile indreptate
doar spre Tara preferand sa moara in temnita decat sa li se ia dreptul de a se
numi Romani?

Prostia in Romania!

Lumea merge prost,mai ales in România pentru că există o mare majoritate de proşti, indivizi fără orizont, uşor influenţabili, uşor de manipulat, prizonieri ai instinctelor animalice.
Şcoala a tot încercat să-i influenţeze în bine, să le deschidă mintea, să le arate că pot decide singuri să traiască mai bine, însă rezultatul e dezamăgitor. Noi aici pe Internet avem posibilitatea să exercităm o mică influenţă asupra acestei situaţii, care afecteză şi vieţile noastre.
Vreţi să trăiţi într-o societate mai civilizată – atunci luaţi atitudine, comentaţi, criticaţi, nu doar aşteptaţi să se agite alţii pentru dvs. Pentru că acei alţii fiind foarte puţini nu au cum să schimbe milioane de oameni....

Republica Moldova

La Chişinău Anul Nou vine cu o nouă guvernare legitimă. De fapt, aceeaşi. Doar o parte dintre scaune au fost schimbate între cei care au deţinut puterea în Republica Moldova până la alegerile din luna noiembrie. Partidele aflate în Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), după mai bine de o lună de negocieri şi dispute, au reuşit să ajungă la un numitor comun: Marian Lupu - preşedinte al Parlamentului şi totodată preşedinte interimar al republicii, Vlad Filat - premier.
Fără îndoială, acest nou acord între PLDM-ul condus de Vlad Filat, PD-ul condus de Marian Lupu şi PL-ul condus de Mihai Ghimpu, adică AIE, vine să aducă o nouă rază de speranţă celor care cred în misiunea de integrare în spaţiul UE al micii republici de la stânga Prutului. O rază e speranţă capabilă de realizare pe termen scurt la fel ca soarele în plină iarnă. Însă şi această amăgire poate fi bună la ceva. Oricum ar fi privită noua înţelegere politică, Republica Moldova, singură, nu are nici forţa, nici capacitatea de a-şi decide singură soarta.
Să privim cu atenţie dialogul plin de „ghiers” politic dintre Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, la momentul semnării protocolului: "Acord cu ghimpi şi cu lupi", a spus Ghimpu. "Şi nu cu unul", a adăugat, zâmbind, Lupu. Cu nimic mai prejos, Filat a concluzionat: "Purcedem la o nouă etapă, avem de lucru, urmează să ne găsiţi la reşedinţa de stat, dar, de ce nu, şi la restaurante". Nu vă seamănă acest dialog cu spectacolul politic dâmboviţean? Cu băşcălia celor care dincolo de cuvinte nu reuşesc să producă nimic concret, măsurabil? Lipsa de seriozitate cu care vechea-noua alianţă de la conducerea Republicii Moldova îşi începe noul mandat, transpiră relaxarea şi convingerea că celor din AIE li se cuvine puterea. Lupu, Ghimpu şi Filat nu mai au emoţii. Au luat puterea, negociind doar ei ştiu ce şi cu ce compromisuri, iar acum au trecut la bancuri. Dorinţa de a transmite basarabenilor o stare de relaxare nu poate fi realizată prin glume. Cu astfel de glume de cele mai multe opri proaste, la care la inceput s-a hăhăit şi s-a râs prosteşte, România a ajuns unde a ajuns în ultimii 6 ani. Cât o priveşte pe Republica Moldova, oricum ea se află mult în spatele României. Te şi miri că liderii politici mai au timp şi chef de glume. Însă, aşa poetic şi plin de veselie, basarabeanul rezistă oricăror vremuri, mai ales că pe tot întinsul Republicii Moldova cel mai bine pare să fie ... în Italia, Germania sau Rusia!
Cum vor rezolva cei din AIE problema preşedintelui republicii rămâne însă un mister. Aceeaşi piatră de încercare a stat şi în calea fostei AIE. Acum ar trebui să fie ceva mai simplu pentru că celor trei partide de la guvernare le lipsesc doar două voturi pe care au ca singură opţiune să le primească de la parlamentarii comunişti. În vechea guvernare, timp de un an şi jumătate nu au reuşit să convingă nici măcar un parlamentar al PCRM să le dea votul. Rămâne de văzut ce va fi...