Unitatea Nationala

In timp ce in Statele Unite se creeaza traditia si sentimentul de unitate prin
celebrarea oricaror evenimente de importanta mai mare sau mai mica din viata
natiunii americane, in Romania, atatea momente, adevarate pietre de hotar ale
istoriei noastre, au inceput sa devina doar simple zile in calendar. Rar daca
cineva mai serbeaza Ziua Unirii Principatelor la 24 Ianuarie, Ziua Independentei
la 10 Mai, ca sa nu mai vorbim de rusinoasele manifestari de la 1 Decembrie,
care au transformat Ziua Nationala in ziua rafuielilor politice.
In schimb s-a ajuns ca sarbatorilor si traditiilor importate din America
(Valentin's Day, Halloween) sa li se acorde o mai mare importanta in mass-media
din tara decat celor romanesti si implicit sa fie treptat impuse noilor
generatii.
Daca unii-si creeaza traditia, noi incercam s-o alteram pe a noastra, s-o uitam.
Pacat, mare pacat.
In asemenea ritm, cu ajutorul presei si al unui Parlament care uita ca a
reprezenta poporul roman, nu inseamna numai a reprezenta interesele politice, ci
in primul rand perpetuarea identitatii nationale prin protejarea traditiilor si
semnificatiilor istoriei neamului, generatiile care ne vor urma isi vor uita
radacinile devenind altoiuri pe trunchiuri straine.
Si in tot acest timp, nevazuti dincolo de granite, romanii din Basarabia lupta
sa-si pastreze identitatea, lupta pentru limba stramosilor, pentru recunoasterea
apartenentei la poporul roman. In Serbia, romanilor din Valea Timocului li
se impune deznationalizarea prin oficializarea denumirii de vlahi, in Grecia
aromanii sunt incarcerati numai pentru ca indraznesc sa-si revendice
identitatea.
Cine sa-i protejeze pe acesti martiri moderni ai natiunii noastre, daca cei care
au puterea pentru s-o faca, sunt surzi si orbi, cu spatele intors spre
problemele nationale?
Si atunci, in ce conditii se mai poate oare vorbi de unirea si protejarea
romanilor raspanditi in cele patru vanturi daca acasa, cuvantul "national" isi
pierde valoarea primara de simbol al unicitatii de neam, capatand conotatii
peiorative, devenind un simplu slogan folosit uneori in scopuri propagandistice
sau electorale?
Daca lumea politica nu intreprinde nimic serios in directia reconstituirii
natiunii ca un tot, atunci rolul de catalizator si de lider al miscarii de
renastere trebuie sa revina societatii civile, nevoita sa reziste in tentativele
de coagulare a unei miscari nationale, calomniilor, etichetarilor denigratoare
si deturnarii semnificatiei actiunilor sale, chiar de catre unii ziaristi in
cautarea unei popularitati ieftine.
Intr-adevar, organizatiile care incearca sa organizeze sarbatoriri nationale cu
semnificatii deosebite si sa invite compatrioti de pretutindeni si din toate
straturile sociale, politice, diplomatice si economice, se izbesc de suspiciunea
si intransigenta celor care nu accepta ca dialogul constructiv sa ia locul unui
monolog lungit peste masura.
Si atunci, fara dialog, doar cu proteste de la departare, oare se vor auzi
vreodata durerile si plansul scrasnit de dor al celor, care din spatele
zidurilor pana la cer ce se numesc granite, au gandurile si privirile indreptate
doar spre Tara preferand sa moara in temnita decat sa li se ia dreptul de a se
numi Romani?