Negru pe alb: doar 15% din cheltuielile publice ale Consiliului Judeţean Harghita provin din fonduri proprii, restul provin “de la Bucureşti”, de la bugetul central. Şi cum rămâne atunci cu gargara autonomiştilor din UDMR şi PCM, care de 20 de ani au împuiat capul ungurilor din Harghita şi Covasna în legătură cu modul în care “Bucureştiul” (unde ei tot timpul au avut parlamentari sau miniştri!) nu îi lasă să se dezvolte cultural şi economic? Cu toată teoria goală a beneficiilor autonomiei regionale, în condiţiile în care Harghita şi Covasna au figurat printre cele mai sărace judeţe din România în cadrul analizei din 2009 a Comisiei Naţionale de Prognoză.
Dan Tănasă a publicat pe blogul său personal sumele defalcate ale bugetului CJ Harghita pentru anul 2011: din cele 20.800 mii de lei buget, 31.000 mii de lei reprezintă venituri proprii, subvenţiile de la bugetul de stat reprezentând 85.000 mii de lei, sumele defalcate din TVA reprezentând 51.000 mii lei, iar fondurile post-aderare 39.000 mii lei. Cu alte cuvinte, în timpul diferitelor serbări iredentiste, avându-l parcă întotdeauna în prim-plan pe criminalul Albert Wass, când sute de bătrâni nostalgici alături de o mână de tineri conduşi de veşnicul şi singuraticul funcţionar public Csibi Barna se manifestă vocal-tânguitor pentru autonomie, o fac pe banii noştri. Pe ai mei, pe ai tăi, dar cu siguranţă nu pe ai lor! Cât de mare poate să fie ironia?
Însă această falsă bunăstare (mai bine zis, această proiecţie psihică a unei potenţiale stări de bunăstare) în urma unei teoretice autonomii stă la originea tendinţelor regionaliste care s-au manifestat vreodată în Europa. Tendinţe care par să fie întreţinute în Europa la focul mic al clinciurilor etnice şi administrative (genul regiunii Padania din Italia, sau în regiunea Flamandă din Belgia) sau la focul înteţit al acţiunilor teroriste, cum este cazul Ţării Bascilor, din Spania. Istoria a dovedit fără drept de apel că aceste mici regiuni autonomiste, care se autoguvernează şi seamnănă izbitor de mult cu burgurile sau micile principate din perioada medievală, au o existentă limitată şi sfârşesc întotdeauna înglobate de puteri mai mari sau sunt nevoite să “fuzioneze” pentru a-şi concentra forţa economică, asemeni unor companii care fuzionează în mari corporaţii. Procesul dureros al formării statelor naţionale din Europa s-a făcut după lungile campanii ale lui Napoleon şi după un prim război mondial. Tradiţia landurilor sau a guvernelor regionale, dată ca exemplu în Germania, Austria sau Belgia şi atât de des invocată de regionalişti sau autonomişti, face abstracţie atât de contextul istoric, cât şi de specificul cultural naţional al României. Cum am putea vorbi de guverne regionale într-o Românie unde Bucureştiul şi judeţul Ilfov produc anual mai mulţi bani decât toată Transilvania la un loc? Căci acest amănunt, deosebit de important, este ocultat dinadins atât de autonomişti maghiari, dar şi de regionaliştii ONG-işti de tipul clujenilor Emil Aluaş sau Sabin Gherman.
Cea mai simplă analiză o putem face raportându-ne la Regiunile de Dezvoltare ale României create în 1998 pentru a co-ordona dezvoltarea regională necesară pentru ca România să adere la Uniunea Europeană. România este împărţită în opt regiuni de dezvoltare, numite după poziţia geografică în ţară – Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 75/2001 privind funcţionarea Institutului Naţional de Statistică au fost create 8 direcţii generale pentru statistică regională, care, alături de cele 34 de direcţii judeţene de statistică, au ca scop dezvoltarea statisticii regionale.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, doar în anul 2009, regiunea de dezvoltare Nord – Vest, care cuprinde judeţele Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj, a avut un venit de 5257,1 milioane de lei, din care subvenţie de la bugetul de stat de 583 milioane de lei, adică 11% din totalul veniturilor. Prin comparaţie, regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov a avut venituri de 8458,1 milioane de lei, din care subvenţii de la bugetul de stat de 477,5 milioane de lei, adică 5,6% din total. Nu numai că doar municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov au avut venituri (aproape duble!) mai mari ca 6 judeţe din vestul ţării, dar subvenţiile de la bugetul de stat au fost mai mici şi în cuantum, dar şi ca procent!
Această statistică este valabilă şi în anii trecuţi, excepţie făcând perioada guvernării Năstase , când regiunea Bucureşti a avut, în 2003 de exemplu, 2377 de milioane de lei venit din caer 111 milioane subvenţie, pe când regiunea nord vest a avut doar 1533 de milioane de lei venit, din care doar 74 de milioane de lei subvenţie. Deci Bucureştiul primea o subvenţie mult mai mare în cuantum, însă mai mică ca şi procent: 4,6% din total subvenţii pentru Bucureşti, însă 4,8% din total subvenţii pentru regiunea NV! Ţineţi cont de faptul că regiunea NV are în cuprinsul ei 2.737.400 locuitori, iar regiunea Bucureşti-Ilfov doar 2.198.285.
Desigur, o analiză detaliată ar însemna să avem acces şi la alte date statistice, mai precis procentul din impozitele încasate local care sunt direcţionate la Bucureşti către ministere, pe judeţe. Dar şi aceste statistici sunt probabil apropiate de cea de mai sus, având în vedere că diferenţa reală de bani alocaţi de la bugetul central, de către guvern, este pe investiţii. Un exemplu ar fi chiar stadionul municipal din Cluj-Napoca, aflat în construcţie, pentru care guvernul a alocat discreţionar bani, pentru terminarea acestuia. În mod categoric, Consiliul Judeţean şi Primăria Cluj nu au avut şi nu vor avea suficiente fonduri pentru a finaliza proiectul de zeci de milioane de euro, fără un împrumut extern care ar îndatora crunt cetăţeanul clujean. Aşa că Elena Udrea i-a trimis finului lui Emil Boc, Alin Tişe, dintr-o semnătură, 14 milioane de euro din banii de la bugetul central, pentru finalizarea stadionului în timp pentru campania electorală din 2012!
Deci până la urmă, să susţii că eşti victima unui tratament bugetar discriminatoriu, doar pe baza poziţiei geografice şi a unităţii administrative, este nu numai fals, prin prisma statisticii enumerate mai sus, ba chiar hilar! Mai ales când Clujul a primit sume uriaşe de la bugetul de stat în ultimii doi ani, doar datorită faptului că fostul primar, Emil Boc, este premier. Dacă cineva ar trebui să se simtă discriminat, aceia ar trebui să fie românii din judeţele din Moldova, de exemplu. Loteria fondurilor de investiţii este una care depinde mult şi de bazinul electoral care a adus partidului de la putere victoria, dar şi de buletinul prim-ministrului. Şi atunci, cum să te mai plângi? Cum să prezinţi ungurilor din Harghita şi Covasna o situaţie pe dos şi a cere autonomie, când aceste judeţe ar fi moarte fără banii altor români, viraţi via Bucureşti? Cum să formezi un partid al ardelenilor la Cluj-Napoca, condus de un dirijor care consideră că gestionarea la sursă a banilor ar fi mai bună? Care bani? Banii care nu ajung pentru o centură ocolitoare, pentru stadion, pentru filarmonică, pentru repararea străzilor (Primăria Cluj-Napoca s-a împrumutat în acest an pentru repararea a 100 de străzi)? Regionalizarea pe aceste criterii stupide ar însemna falimentul economic al unor regiuni, în timp de Bucureştiul, unde sunt concentrate toate marile firme din România, ar câştiga de pe urma acestui demers.
Ruşinea provinciei stă în faptul că şase judeţe au venituri cu jumătate mai mici decât ale Bucureştiului cu judeţul Ilfov cu tot. Poate că autorităţilor locale ar trebui să le dea de gândit că impozitele mai mici au dus multe fabrici în Ilfov, în timp ce la Cluj se practică printre cele mai mari impozite din ţară. Sau că falimentarea platformelor industriale moştenite din era comunistă, gen Braşov, Mediaş, Arad sau Cluj, a reuşit doar să scadă veniturile locale. De ce este necesară dărâmarea platformei combinatului din Dej? Cum a ajuns acest combinat neperformant peste noapte? De ce s-a închis combinatul şi salina de la Ocna Mureş? Ni le-au închis bucureştenii, dâmboviţenii? Tot ei au alungat investiţia Mercedes din Cluj? Nici vorbă. Este opera politicienilor locali, care nu sunt mai buni şi nici mai răi ca alţii, dar care prin migrarea lor în fotoliile de parlamentari din Bucureşti nu se “dâmboviţează”, ci pur şi simplu îşi aduc aportul personal acestui fenomen de concentrare a corupţiei. Mulţi dintre cei care visează la regionalizări sau autonomii, români sau unguri, să se uite la cifrele de mai sus şi să tragă singuri concluziile. Autonomia şi regionalizarea înseamnă doar sărăcie, în România de astăzi. Nimic mai mult.
Sursa: George Bara – NapocaNews.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu