vineri, 3 decembrie 2010

'STENOGRAME. Felix ii ordona ministrului Seres: „sa nu mergi la DNA decat legat“. Stenograme CENZURATE de Realitatea TV si Antena 3. Oare, de ce?!

 

     Continuam, astazi, dezvaluirile din seria „stenograme cenzurate de Realitatea TV si Antena 3“ din dosarul ALRO. Discutiile telefonice surprinse in stenogramele de mai jos, purtate intre Dan Voiculescu, (presedintele Partidului Conservator) si Codrut Seres (ministrul Economiei), scot in evidenta controlul total exercitat de Felix asupra oamenilor sai din guvern. Situatia este similara cu a lui Sorin Ovidiu Vintu, alintat Nus, cel care a fost surprins pe tehnica in timp ce-si instruia si el, telefonic, supusii infiltrati peste tot. In cazul lui Seres, obedienta lui fata de stapan este totala. Ministru la acea data, Seres este instruit pas cu pas asupra a ceea ce are de facut. In plin scandal legat de biletelul ALRO si de baietii destepti din energie, Voiculescu il suna de cateva ori pe zi pentru a-i spune cum sa reactioneze la stimuli: „da un comunicat in care sa spui ca esti persecutat politic“, „fa o plangere la procuratura impotriva lui Ioan Oltean“, „sa nu mergi la DNA decat legat“ etc. etc.

Pisica batrana, care a cazut de fiecare data in picioare, Felix este cel care conduce, de fapt, Ministerul Economiei. Din stenograme, aflate in dosarul 6594/2/2010, de pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rezulta clar faptul ca ministrul Seres nu este decat un argat care raporteaza stapanului tot ce face si face tot ce i se cere.

„Suntem intr-o batalie politica in care trebuie sa stiu absolut tot!“ – ii spune Voiculescu. „Va spun sa stiti, ca l-am schimbat pe directorul de la SNC Ploiesti, sau il schimb astazi“ – informeaza diciplinat, putin mai incolo, Seres. Foarte bine! – il mangaie virtual pe crestet stapanul. El ii aminteste argatului ca-l sustine in tot ceea ce face, cu conditia sa faca exact ceea ce ii spune. Pentru asta i-a sarit la gat chiar si lui Marius (Tuca), care „nu stiu de unde dracu’ stie ca lucrurile sunt putin mai complicate“ in cazul lui Seres.

Trei saptamani mai incolo, Felix avea sa constate ca Marius avusese dreptate, pentru ca pe 20 decembrie 2006 avea sa se declanseze celebrul scandal al spionilor de la MEC. Deocamdata, pana sa intre DIICOT-ul in actiune, argatul era instruit sa nu se prezinte la DNA si sa invoce persecutia politica. Inainte sa inchida, insa, stapanul ii reaminteste sa nu uite de ce-l rugase ieri. „Si nu uita ce-am vorbit ieri cu apa…“ zice Voiculescu. „Aia merge inainte!“, vine raspunsul ministrului. Sigur, merge inainte, ca de aia e apa, dar despre ce afacere o fi fost vorba? Sa fie vorba de apa care-i alimenteaza, via Hidroelectrica, pe baietii destepti de pe sarmele statului?

Felix catre Seres: „Tu nu te duci nicaieri, ti-am spus!“, 24.11.2006 ora 21.37

I.C.S. (Ionut Codrut Seres), contactat de D.V. (Dan Voiculescu):
„I.C.S.: Alo!
D.V: Salut, Codrut!
I.C.S: Buna seara!
D.V.: Mai Codrut, am urmatoarea rugaminte la tine. Pentru ca astia au luat-o un pic razna si ei urmaresc scopurile politice, maine te rog sa dai un comunicat.
I.C.S: Da.
D.V: Chit ca e sambata, ca astea se preiau si sambata, si duminica.
I.C.S: Da.
D.V: Sau poti sa dai si duminica.
I.C.S: Il dau si maine si il mai bagam o data si duminica pe fluxuri.
D.V: Asa. In care spui asa: domn’e, atrag atentia tuturor celor care incearca sa ma atraga in… sa-mi aduca acuzatii nefondate, nedovedite, nematerializate… vezi si tu cum formulezi, ca sunt hotarat sa-i dau in judecata pentru ca nu o sa permit nimanui sa atenteze, sa, eu stiu, sa puna in pericol moralitatea, corectitudinea mea s.a.m.d., ca maine «Gandul»… te ataca.
I.C.S.: Da?
D.V.: Ei ce au facut? Materialul ala…
I.C.S.: Pai, m-a sunat in seara asta un baiat si i-am explicat punct cu punct la fiecare intrebare.
D.V: Da. Ma rog! De la „Gandul“?
I.C.S.: Da, de la „Gandul“ era, un baiat, Robert Veres.
D.V: Da.
I.C.S.: Si i-am explicat punct cu punct.
D.V: Da. Ei au un material care, conform transparentei si practicilor Parchetului si procurorilor, a ajuns la toata presa si bineinteles ca da culoare sa te iei de un ministru, ca figureaza numele lui acolo de 2-3 ori intr-un context, in care oricum nu e acuzat. Mai mult decat atat, am vorbit cu Marius si Marius spune ca stie el, nu stiu de unde dracu’ stie, ca lucrurile sunt mult mai complicate, ca a aflat el, ca eu m-am repezit un pic in Marius, ceea ce nu fac de felul meu, dar in cazul tau nu e in regula. Adica eu cred in continuare in ce mi-ai spus tu, ca nu ai niciun fel de implicatie in toate porcariile astea.
I.C.S.: Pai, chiar nu am niciun fel de implicatie decat ca am stat de vorba, m-am intalnit cu…
D.V: Aia nu e o vina, mai frate, ca te-ai intalnit, esti ministru, nu puteai sa stai in pivnita.
I.C.S.: Da. Pai si atunci?
D.V: Deci, eu am incredere in ce mi-ai spus si ma lupt pentru tine pana in panzele albe, deci stai linistit din punctul asta de vedere.
I.C.S.: Eu stau linistit, din punct de vedere, cum ii zice, personal in primul rand, va spun drept.
D.V: OK. Acuma, faptul ca stai linistit nu inseamna sa nu iei masuri…
I.C.S.: Aia, da.
D.V.: Pentru ca daca te cheama de 2-3 ori pe la Parchet…
I.C.S.: S-a terminat.
D.V: Si te duci, e suficient. Nu mai trebuie nimic altceva. Chiar daca nu se intampla nimic.
I.C.S.: Da.
D.V: Deci, da un comunicat in care sa-i pui in intarziere sau in garda, oricine face afirmatii nefondate in ce te priveste va avea de-a face cu justitia. Poti sa si spui fara frica ca, din informatiile tale, sunt scurgeri intentionate de la Parchet, care vor sa-ti afecteze credibilitatea, ca ei spun: domn’e, fiind ministru, avem proceduri de facut cu raspunderea ministeriala si ca pe urma il bagam si pe el in cercetare.
I.C.S..: Ihi.
D.V.: Deci ei fac treburile astea tocmai ca sa creeze presiune si pe urma, iti spun eu, te cheama doar de 2-3 ori sa te intrebe cum e. Da?
I.C.S.: Pai, asa am inteles, au dat un comunicat in seara asta, l-a dat Realitatea, in care au zis ca o sa ma cheme si pe mine la sfarsit si ca, deocamdata, nu au dovezi sau nu stiu…
D.V.: Da.
I.C.S.: De ce sa ma intrebe?
D.V.: Deocamdata, tu nu te duci nicaieri, ti-am spus.
I.C.S..: Da, nu ma duc.
D.V.: Tu spui: domn’e, daca aveti de lamurit lucrurile, poftiti, va rog, la mine la cabinet. Doi: daca sunt, aveti invinuiri si aveti… Si fa-i o scrisoare in care spui: domn’e, sa manipuleze si nu e in regula. Si asta da-o comunicat!
I.C.S.: Da. ok. Le trimit!
D.V.: Bine.
I.C.S.: Maine le facem.
D.V.: In regula! Bine.
I.C.S..: Bine, multumesc.
D.V.: Noapte buna.“

Comenzile executate de Antena, Ora 21:51. Suna D. Voiculescu.

„I.C.S.: Da?
D.V.: Deci, Codrut, vezi ca te suna cineva de la Antena sa dai niste explicatii apropo de toate porcariile astea si rugamintea mea e urmatoarea: si acum la Antena, si maine cand faci interviul pentru luni, si in cele doua comunicate de maine, baga o fraza cu aceeasi idee: ca tu ai inteles ca deranjezi interesele politice prin demiterile si suspendarile care le-ai facut.
I.C.S.: Da?
D.V.: Ca nu te sperie presiunea asta care se face pe tine si ca vei continua sa faci curatenie in Minister cat timp vei fi ministru.
I.C.S.: Ok. Da.
D.V.: Deci nu uita ca unul din motivele pentru care se intampla asta sunt demiterile si suspendarile pe care le-ai facut.
I.C.S.: Da, nu uit.
D.V.: Bine. Te suna acuma.
I.C.S.: Multumesc.“

Voiculescu: „Suntem intr-o batalie politica, in care trebuie sa stiu absolut tot, nu sa citesc in ziare“. 25.11.2006/14.35/pag 38

„I.C.S. e sunat de D.V.
I.C.S.: Da.
D.V.: Codrut!
I.C.S.: Da.
D.V.: Te-a chemat cumva PD-ul la Camera Deputatilor, la comisia…?
I.C.S.: M-a chemat in cele din urma ieri, dar le-am facut o scrisoare ca luni sunt la Rovinari si n-am cum sa ma duc si le solicit sa reprogramam pentru saptamana viitoare, pentru lunea urmatoare.
D.V.: Am o rugaminte, Codrut.
I.C.S.: Da.
D.V.: Suntem intr-o perioada foarte grea.
I.C.S.: Da.
D.V.: De lupta politica.
I.C.S.: Da.
D.V.: Te rog frumos, toate evenimentele, toate actiunile sa le discuti cu mine.
I.C.S.: OK.
D.V.: Adica nu suntem in conditii normale in care, ai vazut bine, nu m-am bagat peste tine si ti-ai vazut de treaba ta.
I.C.S.: OK.
D.V.: Acum suntem intr-o batalie politica, in care trebuie sa stiu absolut tot, nu sa citesc in ziare.
I.C.S.: Ok
D.V.: Doi.
I.C.S.: Ieri a fost circul asta.
D.V.: Nu conteaza, mai. Cine te-a invitat?
I.C.S.: Valeriu Tabara.
D.V.: Cine e Valeriu Tabara?
I.C.S.: Vice-lider grup PD din Camera deputatilor.
D.V.: Pe ce, pe scris?
I.C.S.: Pe scris, da, mi-a trimis pe fax.
D.V.: Pe ce hartie, pe antet?
I.C.S.: Pe antet de la Camera deputatilor Grup Parlament.
D.V.: Deci pe antet de Camera Deputatilor Grup Parlament. Si ce scria acolo? Invita la…
I.C.S.: Ca ma invita la o discutie luni la ora nu stiu cat.
D.V.: Ok, ai amanat-o si…
I.C.S..: Am amanat-o o saptamana, da.
D.V.: Pe urma mai timp, mai vorbim.
I.C.S.: Da. Deci le-am solicitat ca avand in vedere ca luni e programat comandamentul de iarna la Rovinari si pentru ca vreau sa raspund demersului lor, sa facem acest lucru lunea viitoare.
D.V.: Am inteles. Intre timp am urmatoarea rugaminte, pentru ca sa lamurim lucrurile. Repet: suntem in razboi total.
I.C.S.: Da, da. Am inteles, am inteles, da, am vazut.
D.V.: Fa, te rog, o plangere la Procuratura.
I.C.S.: Da.
D.V.: In care spui exact ca te freaca la cap Oltean sa faci si sa dregi.
I.C.S.: Da.
D.V.: Plangere scrisa.
I.C.S.: Da, o facem.
D.V.: Si lunea viitoare cand te duci, le-o dai.
I.C.S.: Pai, o trimit pana atunci banuiesc.
D.V.: Binenteles, le dai copia. Spui: «uite domn’e».
I.C.S.: A, ok.
D.V.: Ca esti demnitar al tarii si trebuie sa spui exact ce s-a intamplat.
I.C.S.: De acord.
D.V.: Deci depune, te rog, luni plangerea la Procuratura pentru Ioan Oltean.
I.C.S.: Ok.
D.V.: Si o dai publicitatii.
I.C.S.: Da, da, am inteles, da.
D.V.: Bine, Codrut.
I.C.S.: Bine, o facem acuma.
D.V.: Si te rog, tot ce apare, indiferent de la cine de la presedinte pana la oricine te rog sa-mi spui, pentru ca suntem in razboi total politic.
I.C.S.: Da.
D.V.: Si trebuie sa ne coordonam actiunile.
I.C.S.: De acord intru totul.
D.V.: Bine Codrut.
I.C.S.: Eu marti voi lipsi din tara.
D.V.: Da.“

Schimbarile din ministerul Industriilor, facute la ordinul lui Felix

„I.C.S.: Am, ma rog, cum ii zice, comisia mixta cu Turcia si m-a sunat Grigorie disperat ca face cataclism diplomatic inainte de vizita premierului turc in Romania. Asta e bine s-o stiti. Si a doua chestiune: m-au sunat aia de la DNA. Secretarul de stat al PD-ului pe minerit a facut un raport fals si le-a dat sa semneze membrii comisiei.
D.V.: Da.
I.C.S..: Deci a fost un ordin de control la S.N.L.O.
D.V.: Da, stiu.
I.C.S.: Asa. Asta a facut un raport fals, le-a dat oamenilor sa semneze, dupa care l-a trimis la DNA.
D.V.: Da.
I.C.S.: Fara sa aiba mandat. E drept ca m-a sunat pe telefon, daca poate si zic: «faci ce vrei, dragule. E treaba ta, e responsabil….»
D.V.: Nu, dar tu nu i-ai spus sa faca raport fals?
I.C.S.: Nu, nu, Doamne fereste! Cum sa fac asa ceva? Eu am semnat un ordin ca sa faca control.
D.V.: Exact.
I.C.S.: Iar ei au venit cu rezultatul controlului scrie cum le-a convenit lor si i-a pus pe oameni sa semneze.
D.V.: Exact, asa e, si DNA-ul ce vrea cu asta?
I.C.S.: DNA-ul tot face cereri acuma si vor sa ma cheme si pe mine acolo ca sa le dau si eu declaratie.
D.V.: Sa vina ei la tine.
I.C.S.: Pai, i-am spus, dar s-ar putea sa nu vina ca astia fac ce vor ei. Deci ori o sa trimita o citatie, ori o sa faca comisie.
D.V.: Domn ministru!
I.C.S.: Da.
D.V.: Le spui: «domnilor, va astept la sediul meu, sa va explic tot ce doriti»
I.C.S.: Da.
D.V.: Eu nu vin la DNA sa fac show televizat.
I.C.S.: Ok. Si daca-mi trimite citatie?
D.V.: Nu, iti trimite citatie, imi spui mie.
I.C.S.: OK, am inteles.
D.V.: Da?
I.C.S.: Da, da. Deocamdata le-am spus ca luni si marti lipsesc din tara.
D.V.: Cine te-a cautat de la DNA?
I.C.S.: E procurorul adjunct. Deci adjunctul lui Morar, dar pe baiatul asta il stiu, ca e din Baia Mare. Deci el e ok ca si….
D.V.: Bun. Si ii spui: «bai, baiatule»!
I.C.S.: Dar i-am zis: «bai, nu pot sa vin asa. Ori imi trimiti comisie, ori, nu stiu, mai vorbim la telefon miercuri, va mai ganditi».
D.V.: Sigur ca da. Spui: «eu nu vin la DNA ca sa fac show televizat».
I.C.S.: El zice ceva de genul: «domn’e daca ai putea sa vii seara, ca e mai putina lume. Si zic: ba, si cine-mi spune ca nu ma asteapta presa la iesire? Sau ca nu o scapa pe surse»?
D.V.: Deci, inca o data, deci nu ai ce cauta la DNA, decat daca te ia legat.
I.C.S.: Ok, am inteles.
D.V.: Asa spui: «domn’e, daca veniti sa ma legati, vin. Daca nu, nu».
I.C.S.: Am inteles.
D.V.: Bine.
I.C.S.: Deci asta a aparut azi, astea doua. Iar, in rest, cum ii zice, facem curatenie in sistem.
D.V.: Foarte bine.
I.C.S.: Va spun sa stiti, ca l-am schimbat pe directorul de la SNC Ploiesti, sau il schimb astazi.
D.V.: Foarte bine.
I.C.S.: Si il schimb pe directorul de la Electrocentrale Deva.
D.V.: Foarte bine. Si da publicitatii.
I.C.S.: Pai asta facem acuma, comunicatele. Si mai reduc din numarul directorilor de la complexele energetice, ca erau 10. Intr-un complex o sa ramana 5, 6.
D.V.: Ok. Si nu uita ce-am vorbit ieri cu apa, cu…
I.C.S.: Aia merge inainte.
D.V.: Bine.
I.C.S.: Bine, sanatate. Multumesc de telefon.“




Sursa: Curentul 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu