luni, 29 noiembrie 2010

contextul politic de la chisinau

Moldova, in pofida dimensiunilor sale mici si a posibilitatilor corespunzatoare, va fi pentru Rusia unul din punctele cheie in CSI.“ scria „Nezavisimaia Gazeta“, portavocea FSB, in August 2000. Nu este desigur o noutate preocuparea Rusiei pentru Basarabia noastra, interes manifestat in exces, in ultimele secole. Afirmarea deschisa a rolului cheie al Moldovei, inca de acum un deceniu, in ecuatiile (geo)politice ale Rusiei a fost urmata de interventia pe fata a Moscovei in jocul politic de la Chisinau in tot acest interval, pana astazi. Contextele electorale si lupta politica, la Chisinau, datorita implicarii Rusiei, prezinta, mai mereu, si accente geopolitice.

In cea mai mare parte campul politic al Moldovei este controlat si capacitat de fortele rusesti, majoritatea liderilor partidelor prezente fiind creati, crescuti si lansati catre teritoriul romanesc, imediat dupa 1989, de catre specialistii Rusiei dupa care au fost readusi pe pozitii de control in spatiul de bastina. Realitatea este ca Romania nu are oameni „pe teren”, iar cei pe care ii are, ridicol de putini, sunt virusati pana in gat. Singura institutie romaneasca care a creat un fundament politic pro-Basarabia a fost presedintia respectiv presedintele Traian Basescu. „La fata locului” in Basarabia insa nu se regasesc multiplicatori de forta ai politicii pro-basarabene a „liniei Basescu”. Contextul alegerilor din Republica Moldova configureaza o perspectiva sumbra. Rusia isi pregateste terenul pentru revenirea la volan.


Factorul rusesc revine pe pozitii dominante



La alegerile din aceasta iarna, si-au facut simtita prezenta, mai mult sau mai putin vizibil, parghiile si instrumentele Rusiei. Daca cu ani in urma un Gleb Pavlovski, consilierul personal al lui Putin, venea la Chisinau, pe post de sef de campanie electorala, anul acesta Rusia si-a trimis agentii de influenta via Bucuresti. Sorin Ovidiu Vantu a creat un cap de pod mediatic achizitionand singurul portal mai vioi din spatiul online – unimedia.md - si lansand o televiziune cu nume rusesc – PulikaTV - in timp ce partenerul sau de firma, Cozmin Gusa, s-a afisat public de partea unui personaj – Plahotniuc - strans legat de afacerile clanului Voronin. Legatura dintre Patriciu – cel care “a parcat” Rompetrolul in curtea CSI, si Filat, via Ion Sturza este binecunoscuta. Filat este omul de casa al lui Sturza respectiv al lui Diacov si Lucinschi, gruparea Lucinschi fiind cea care l-a propulsat pe Filat, in perioada regimului Sturza, intr-un post similar celui de Secretar general al Guvernului. In 1994 Filat a fost reprezentantul lui O. Sangheli care a investit prin Filat banii facuti la Chisinau de tatal sau. Filat a fost recomandat de ambasadorul de atunci a Moldovei in Romania, Eremei, care a fost si nasul lui de casatorie. Dumitru Diacov a fost maior KGB, a facut şcoală superioară KGB din Minsk si a lucrat apoi tot pe linia KGB in mass-media dupa care structurile l-au propulsat in pozitia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Democrat Agrar. A fost implicat in numeroase scandaluri in perioada in care a deţinut functia de presedinte al Parlamentului - contrabanda cu tigari, relatii cu lumea criminala etc. Batranul cadru KGB Diacov a “nasit” pre multi dintre actorii politici ai momentului, fiind prezent in mai toate combinatiile toxice tipic moscovite invartite la Chisinau.


Mihai Ghimpu exceptia de la regula…



Cu exceptia lui Mihai Ghimpu absolut toate personajele de varf ale campului politic de la Chisinau sunt legate, prioritar, prin numeroase link-uri, de Moscova. Mihai Ghimpu face parte dintr-o generatie de basarabeni victime ale Gulagului si ale ciumei rosii, chiar fratele sau, Gheorghe Ghimpu, un adevarat erou al luptei pentru romanism fiind tinta predilecta a KGB-ului, sfarsind martiric, prin metoda preferata utilizata de serviciile rusesti: “accident mortal”. La randul sau, astazi, Mihai Ghimpu a fost atacat violent de Moscova prin chiar vocea Dumei de Stat a Rusiei pentru intentia sa de a decreta ziua de 28 iunie drept zi a ocupatiei sovietice si a comemorarii victimelor regimului comunist.

Ghimpu a fost si tinta numarul unu a ucrainenilor. Bancherul Serghei Tighipko, fost candidat la functia de presedinte al Ucrainei, un personaj influent asociat serviciilor secrete ucrainene, a afirmat public: “Realizarea proiectului Romania Mare este un pericol real pentru Ucraina si trebuie sa ne opunem. Daca nu azi, atunci maine, Mihai Ghimpu va prelua in mod oficial conducerea Moldovei. Si este absolut clar ca el va conduce tara in directia lichidarii suveranitatii si unirii cu Romania. Conservarea Republicii Moldova ca stat independent este in interesul strategic al Ucrainei. Nimeni nu este interesat de asta mai mult ca noi. Chiar si la Moscova exista doritori care vor sa imparta teritoriul Republicii Moldova, care ar da malul drept romanilor pentru ca Rusia sa-si poata institui protectoratul asupra Transnistriei. Pentru Ucraina, aceasta ar fi o catastrofa”, sustinea Tighipko.

Nu doar Kievul s-a implicat impotriva lui Ghimpu. Imediat dupa momentul iesirii publice a lui Mihai Ghimpu pe tema zilei de 28 iunie, agentii Rusiei au pornit o adevarata campanie impotriva sa, atat in presa ruseasca cat si la nivel international. Chiar in data de 28 iunie a anului curent, cand se implineau 70 de ani de la ocuparea Basarabiei, Ghimpu a fost jignit public de Filat pe postul de televiziune al Moldovei, in cadrul unei dezbateri pe aceasta tema - in care premierul Vladimir Filat il insulta grosolan pe presedintele interimar pe tema comemorarii ocupatiei si condamnarii comunismului bolsevic.

Condamnarea bolsevismului sovietic, ceruta de Ghimpu, a fost boicotata de catre instrumentele lui Vladimir Voronin din PD, Dumitru Diacov, ex cadru-KGB si Marian Lupu, partener de afaceri cu insusi Sorin Ovidiu Vantu, cu acordul tacit al premierului Vladimir Filat, marioneta altui ex al KGB, fostul premier si actualul magnat Ion Sturza, devenit “investitor” in Romania.

Imediat dupa semnarea de catre Mihai Ghimpu a decretului privind comemorarea victimelor comunismului bolsevic, Filat s-a deplasat la Moscova „intr-o vizita privata“ si s-a cazat la Ritz. Vladimir Filat a fost chemat de urgenta la raport de aghiotantul lui Medvedev, Serghei Prihodko (acelasi personaj care l-a primit si pe Geoana cu ocazia incursiunilor sale secrete la Moscova). Serghei Prihodko, consilierul pe probleme de politica externa al lui Medvedev, este cel care in luna mai 2009, la Habarkovsk, la summitul UE-Rusia, a afirmat ca tinerii studenti care l-au izgonit pe Voronin de la putere, in urma demonstratiilor de strada soldate cu morti si raniti, din aprilie 2009, ar fi fost agentii Romaniei: „serviciile secrete ale Romaniei sunt la originea manifestatiilor de la Chisinau din 7 aprilie 2009“. Pe surse, Prihodko si-a manifestat atunci disponibilitatea de a ajuta regimul ruso-comunist de la Chisinau cu o escadrila de Mig-29 pentru aerodromul din Marculesti si Tiraspolul cu o escadrila (18 avioane) de Suhoi 27 plus o brigada de T-80 (100 de tancuri noi-noute) - pentru a se apara de „invazia romanilor“.

Voronin n-a mai apucat sa se bucure de ajutor militar insa Rusia a revenit politic pe pozitii in Molodva in mai putin de un an de la evenimentele din 2009, cu ocazia Referendumului din septembrie - un esec total al AIE - desi actualul Parlament operase in iunie modificari legislative ce au permis coborarea pragului de validare a Referendumului - de la cota de trei cincimi cum era prevazut inainte, la cota de o treime dintre alegatori.


Testul major al Referendumului din 5 septembrie



Abile manevre intreprinse de Moscova prin intermediul comunistilor filo-rusi au dus la acest deznodamant. Referendumul ar fi putut debloca impasul in care se afla Moldova din luna aprilie 2009 si s-ar fi ajuns la o rezolvare politica ce putea impinge Chisinaul pe o cale mai hotarata a reformelor, respectiv catre o apropiere de structurile euro-atlantice, implicit de Romania. Boicotul initiat de partidul comunist a fost eficient, iar nucleul tare filo-rus al PCRM si-a probat puterea.

Referendumul a fost, dupa cum bine scria un consilier moldovean al lui Ghimpu, un “test de clarificare a optiunilor populatiei, dar si a modului in care se raporteaza societatea la controversata relatie bilaterala Bucuresti-Chisinau“. Relatia bilaterala Bucuresti – Chisinau a fost fracturata cu succes de Moscova, care are nevoie de o structura politica obedienta la Chisinau pentru a-si putea perpetua pastrarea efectivelor militare pe teritoriul Moldovei, in enclava transnistreana, mentinand controlul geopolitic al zonei. Instrumentele mediatice ale rusilor au stiut sa acutizeze perceptiile deformate si prejudecatile fata de Romania, suverane inca in sanul societatii basarabene in care este dominanta o si azi o categorie de cetateni - „idioti utili“ - vorba lui Lenin, care nu stiu pe ce lume se afla si nu inteleg nimic si niciodata ceea ce li se intampla. Miza Referendumului a fost adjudecata in favoarea Moscovei, irosindu-se pretul sangelui varsat de tinerii care au iesit in strada in aprilie 2009.


Cele trei teme prioritare ce preocupa Moscova si PCRM



Trei teme esentiale cu caracter geopolitic asociate Referendumului, au fost introduse in discursul rusesc al lui Voronin. Acesta a subliniat ca validarea Referendumului ar fi dus la:

„1. Iesirea Moldovei din CSI;

2. Unirea cu Romania;

3. Aderarea la NATO“.

Aceste trei teme fundamentale au fost blocate prin esecul Referendumului din 5 septembrie iar in 28 noiembrie, dupa alegerile parlamentare anticipate, cele trei teme vor fi urmarite cu aceeasi insistenta de agentura ruseasca de la Chisinau. Presedintele va fi ales in continuare de catre Parlament, unde comunistii, chiar daca nu obtin majoritatea, vor face jocurile pe mai departe alaturi de “cartitele” moscovite din alte grupari.

PCRM ar putea incerca intrarea intr-o coalitie cu PD sau alt partid pentru a constitui o majoritate parlamentara. Daca scorul cumulativ al PCRM si PD, va insemna peste 60 de mandate s-ar putea intimpla sa apara o guvernare bilaterala, desi conditia expusa de Lupu, ca Voronin sa nu pretinda la nicio functie importanta in stat si chiar sa se retraga si din postul de Presedinte al PCRM este greu de crezut ca va fi satisfacuta. Daca PCRM-ul va avea sub 45 de mandate, este posibila mentinerea Aliantei pentru Integrare Europeana. Asociata temei ascensiunii comunistilor este notabila disparitia ca subiect politic de sine statator a PPCD. Citez din mesajul oficial al PPCD, din campania electorala, fara alte comentarii: “Fosta guvernare comunista (la care a achiesat si PPCD n.n.) a tensionat in mod artificial relatiile cu Romania, iar actuala putere a deteriorat grav relatiile politice si economice cu Federatia Rusa. Republica Moldova are nevoie de relatii pozitive cu toti vecinii”. (sic!)

Asadar, la capitolul “relatiilor pozitive cu toti vecinii” este in primul rand necesara sublinierea doleantelor Rusiei, asa cum au fost ele formulate in cele trei puncte principiale de catre corifeul moscovit Vladimir Voronin. Miza de perspectiva si de substanta a momentului actual politic – va fi implinirea celor trei deziderate cu caracter geopolitic formulate de Voronin, un fel de Mafalda decrepita a Moscovei.

28 noiembrie ar putea fi un altfel de 28 iunie daca romanii vor sta in continuare cu mainile incrucisate…



sursa: http://basa-press.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu